0.3 C
București
vineri, 7 februarie 2025
AcasăSpecialProiect unic în România. „Universitatea Vârstei a 3-a” a început la Galați

Proiect unic în România. „Universitatea Vârstei a 3-a” a început la Galați

[acf_gallery field="creare_galerie" post_object_field="adauga_galerie" limit="5"]

În Aula Universității „Dunărea de Jos” din Galați a avut  loc deschiderea oficială a anului universitar 2017/2018 pentru cei 175 de studenți cu vârste între 55 și 85 de ani înscriși la cursurile „Universității Vârstei a Treia” – „U3A”. Este al doilea an universitar în care la Galați sunt organizate cursuri pentru studenții seniori după un model francez, „U3A” fiind lansată în 2016 ca un proiect-pilot în universitățile de stat din România. Potrivit prof. univ. dr. Violeta Pușcașu, prodecanul Facultății de Științe Sociale și Politice din cadrul universității și coordonatoarea proiectului, „Universitatea Vârstei a Treia” este un proiect unic în universitățile din România, fiind preluat după un model care funcționează la Universitățile din Toulouse și Nantes, din Franța.

Universitatea studenților de la 55 la 85 de ani

În anul universitar 2016/2017 au urmat cursurile Universității Vârstei a Treia 160 de studenți, cu vârste de până la 85 de ani, care în luna iunie au și absolvit cursurile. În acest an s-au înscris la cursuri 175 de studenți. Studiile sunt organizate pe 10 module: Drept, Medicină, Artă, Cultură şi Civilizaţie, Turism, Istorie-Filosofie şi Teologie, Kinetoterapie, Nutriţie şi ştiinţa alimentaţiei, Economie, Geopolitică şi relaţii internaţionale, Psihologie şi pedagogie intergeneraţională, Ştiinţe şi inginerie și chiar și Informatică.
În implementarea acestui proiect, conducerea Universității „Dunărea de Jos” s-a bazat pe faptul că, din cei aproximativ 250.000 de locuitori ai Galațiului, circa  45.000 sunt locuitori cu vârste de peste 55 de ani și din acest punct de vedere Proiectul „U3A” este un răspuns la îmbătrânirea demografică a populației orașului. La admitere a și fost pusă condiția ca viitorii studenți să aibă de la 55 la 85 de ani.

„Când vei înceta să înveți, vei începe să îmbătrânești”

Printre cei care au pășit cu emoție pragul Aulei s-a aflat  și Mihaela Popa, o fostă ingineră și profesoară, astăzi în vârstă de 73 de ani, care își amintește că în urmă cu 56 de ani era studentă și învăța în sălile aceleiași clădiri a universității gălățene. „Sărbătoresc prima zi de școală în fiecare an. Mă întâlnesc cu câteva colege care sunt și ele îndrăgostite de școală. Anul acesta, pe 11 septembrie, ne-am întâlnit, ca de fiecare dată, iar acum ne întâlnim în prima zi de școală academică, într-o clădire în care eu am fost studentă acum 56 de ani. Îmi amintesc că la un curs îmi înghețase mâna pe creion, că era foarte frig și atunci am luat notițe cu mănușile. Am fost studentă a acestei universități, la Facultatea de Industrie Alimentară. Am devenit ingineră, am practicat ingineria, dar după aceea -mi-am îndeplinit visul și am devenit profesoară”, spune doamna Popa. A adăugat că va participa an de an la cursurile „Universității Vârstei a Treia”, în respectul unui proverb japonez. „Eu voi veni la Universitatea Vârstei a Treia în fiecare an, pentru că îmi place proverbul pe care l-am descoperit de curând, un proverb japonez care spune «Când vei înceta să înveți, vei începe să îmbătrânești». În acest an voi învăța la aceleași obiecte, cu o singură excepție, am schimbat Medicina, pe care am făcut-o anul trecut, cu Ingineria, care este meseria mea de bază”, ne-a declarat Mihaela Popa. 

Un fost subofițer și-a reluat studiile după cinci decenii

Dacă fosta profesoară are o pasiune pentru școală și învățătură, în alt caz asistăm la performanța unui fost subofițer al Armatei Române, acum în vârstă de 85 de ani, care din cauza carierei militare a fost nevoit să își întrerupă studiile liceale în 1967, fiind mobilizat când a fost conflictul armat între Israel și Egipt. Aghelache Catană își continuă studiile după 50 de ani. „Nu am avut cum. Eu am fost la o unitate de vânători de munte de la Oravița, care era unitate de intervenție. Dacă nu murea Stalin, începea războiul cu Tito. Când a murit Stalin, unitatea mea s-a desființat și am fost mutat la Galați. Aici m-am înscris la Liceul Teoretic, unde am învățat trei ani, 1965, 1966, 1967.
În ‘67, a fost războiul dintre Israel și Egipt și a venit comandantul și m-a luat, am întrerupt studiile, n-am avut posibilitatea să termin liceul. Acum am posibilitatea să continui studiile”, spune subofițerul în rezervă, care a optat pentru patru module ale „Universității Vârstei a Treia”: „M-am înscris la Istorie, Filologie și Teologie, Nutriție și Inginerie Alimentară și Economie și Relații Internaționale. Nu sunt multe, pentru că eu nu am avut posibilități să studiez. Știți cum au venit cursurile astea la mine? Ca o mană cerească, pentru că eu am vrut să învăț, dar nu am avut posibilități”. Are o fată și un băiat, iar din urmă vine și a treia generație, nepoții. Întrebat cum au reacționat copiii săi, Anghelache Catană spune că nu le-a venit să creadă că după 50 de ani și-a reluat studiile: „Copiii? Nu le-a venit să creadă. Băi, tată, băi!”.

„U3A“, o stare de spirit

Coordonatoarea proiectului spune că s-a creat o stare de spirit în jurul acestei școli cu totul aparte: „Universitatea Vârstei a Treia continuă. Universitatea Vârstei a Treia a creat o stare de spirit care este o construcție ce se edifică la prezentul continuu, ca urmare a implicării a două categorii mari de actori. Pe de o parte, studenții seniori, pe de altă parte cea de-a doua categorie, a profesorilor universitari, a lectorilor, cei care au înțeles că dăruind, benevol, câteva ore din timpul lor contribuie, practic, la zidirea celei mai importante cetăți ideale, a polisului perfect, în care oamenii sunt atenți la nevoia aproapelui. Anul acesta avem 175 de studenți”, ne-a declarat prof. univ. dr. Violeta Pușcașu, prodecanul Facultății de Științe Sociale și Politice din cadrul Universității „Dunărea de Jos”.

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă