-2.6 C
București
joi, 6 februarie 2025
AcasăSpecialSamara a ratat visul american

Samara a ratat visul american

[acf_gallery field="creare_galerie" post_object_field="adauga_galerie" limit="5"]

Într-un sport dominat copios de jucătoare asiatice, naturalizate sau „originale”, Elizabeta Samara este una dintre puţinele fete fără „ochi oblici” care reuşeşte să surprindă în circuitul mondial.

Sâmbătă noaptea, românca a jucat finala US Open, al 11-lea turneu din calendarul 2013 şi unicul din iulie. Constănţeanca a evoluat exemplar până în ultimul act şi, în ciuda înfrângerii, a reuşit o performanţă rară.

Favorita nr. 1 datorită locului 19 din clasamentul mondial (doar bielorusa Viktoria Pavlovich este mai în faţă dintre jucătoarele non-asiatice), constănţeanca a început tare turneul american şi a eliminat-o în turul 1 pe jucătoarea gazdă Isabel Chu, în minimum de seturi, patru. În turul 2, Samara a dat peste nipona Airi Morinaga, cea care trecuse în turul anterior de colega de lot a Elizei, Iulia Necula (4-2), astfel că succesul cu 4-2 a fost mai dulce, mai ales că japoneza a condus cu 2-0 la seturi.

Turul 3 a însemnat o nouă partidă cu o jucătoare cu sânge asiatic, americanca Liying Tang, practic, pe lângă Necula, în partea de sus a tabloului fiind doar jucătoare cu cel puţin un părinte chinez.

Samara s-a descotorosit destul de greu de Tang (4-2), aceasta reuşind să-i provoace destule dureri de cap, mai ales în seturile 3 şi 4, dar a trecut. Semifinalele au adus o premieră, pentru că în faţa Elizei s-a aflat o puştoaică văzută ca un viitor mare star, Lily Zhang. Puternic susţinută de public, favorita gazdelor a condus jocul în primele două seturi, dar experienţa Elizei a făcut ca scorul să fie 1-1, românca recuperând mai multe mingi de set atât în primul, cât şi în al doilea parţial. Au urmat apoi două seturi câştigate fără mari emoţii de Samara, cu o tresărire de orgoliu adolescentei, la 10-6 în setul 4,serie oprită inteligent cu un time-out.

Ultimul parţial a fost electrizant pentru Samara. Zhang a profitat de două erori la serviciu ale româncei şi s-a distanţat la 10-5, numai că din acel moment experienţa şi-a spus cuvântul. Ajutată şi de noroc (o minge a „muşcat” tuşa la 10-7), Samara a egalat şi apoi a încheiat setul şi meciul după 7 puncte câştigate consecutiv.

În finală, jocul constănţencei a scârţâit, din păcate, iar japoneza Megumi Abe a profitat şi a câştigat cu 4-1, toate cele 5 seturi fiind decise clar, fără posibilitatea de a da vina pe alţi factori pentru insucces.

Încă doi constănţeni

La competiţia nord-americană au mai luat parte doi constănţeni: Andrei Filimon şi Iulia Necula. În competiţia feminiă, Necula a cedat în turul 1 după ce a trecut şi prin furcile caudine ale calificărilor, iar Filimon a fost eliminat în turul secund. Antrenorul jucător de la CSV 2004 Tomis l-a eliminat pe Chance Friend, scor 4-0, dar apoi a cedat cu acelaşi scor în partida cu Li Tianyu, din China. Comentatorii televiziunii americane care a transmis competiţia susţineau că Andrei, enervat de prestaşia îndoielnică a arbitrilor 8extrem de riguroşi în SUA) ar fi cedat deliberat cu 0-11 ultimele două seturi, informaţie care însă nu a putut fi verificată.

3 finale a disputat în carieră Eliza Samara: Budapesta, Varşovia şi Las Vegas.

 

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă