Eliza Samara este în prezent pe val. N-o spunem noi, o spune ITTF. Constănţeanca pleacă favorit 7 la Cupa Mondială de la Linz şi este văzută ca o posibilă surpriză, mai ales că forma sa de moment îi dă speranţe. În cel mai bun an al carierei, unul cu suişuri şi coborâşuri, Samara va merge şi la Turneul Campioanelor din decembrie, rezultatele din acest an plasând-o pe un onorant loc 6 la nivel mondial.
Până la Bangkok, Eliza atacă, de astăzi, cel mai tare concurs al sezonului de toamnă, cu amintirea concursului de acum doi ani când a stabilit două premiere absolute.
La Huangshi, constănţeanca a devenit prima jucătoare non-asiatică ce ajunge în finala Cupei Mondiale, după un parcurs de excepţie, dar şi prima jucătoare din istoria competiţiei care începe cu o înfrângere, dar ajunge în finală, după o revenire senzaţională în joc. Atunci, Eliza a pierdut finala cu Liu Shiwen, brutal, în patru seturi scurte, însă în acest an este mai matură, mai experimentată, probabil, mult mai concentrată.
Lăsând la o parte eşecul de la Campionatul European, unde evoluţiile ei au fost, totuşi, cele mai bune din lotul deplasat de România, Eliza Samara a avut o vară şi o toamnă de excepţie. A jucat finala în Filipine, surprinzând pe toată lumea, şi apoi a câştigat în Cehia, între cele două turnee evoluând foarte bine în Liga Campionilor. Aşa a ajuns a 13-a în lume, cea mai bună poziţie a carierei. Ca favorit 7, Eliza Samara este calificată direct în sferturile de finală.