Saviana Stanescu revine pentru a doua oara in Romania, dupa ce s-a stabilit la New York, in 2001. De asta data a venit pentru o luna de zile.
Doua ateliere ii vor ocupa timpul, pe langa „temele pentru acasa” pe care le-a luat cu ea de peste Ocean. Intre 3 si 10 august, dramaturgul sustine la Teatrul Desant din Bucuresti un atelier de dramaturgie, intitulat „Reimaginand clasicii – „Antigona””.
„Am hotarat sa fac acest workshop despre „Antigona” la Bucuresti, dupa ce am facut mai multe astfel de ateliere in SUA, si despre reconfigurarea clasicilor, si despre „found objects/found stories””, imi spune Saviana Stanescu intr-o scurta pauza. „In primii patru ani petrecuti in America am stat si-am invatat scrierea dramatica. N-am venit deloc acasa pana anul trecut. M-am concentrat pe piesele mele si a trebuit sa invat sa „locuiesc” in limba engleza, ceea ce nu e usor. Acum, ca m-am stabilizat un pic, simt nevoia sa impartasesc lucrurile pe care le stiu. E ciudat, dar in SUA devii preocupat de propria identitate. Pana sa plec scriam piese absurde, dar acolo am inceput sa explorez teme legate de propria mea identitate, caci se pare ca distanta geografica te apropie de tine. Da, vreau sa ma reconectez la Romania, iar acest atelier imi place pentru ca ma ajuta si pe mine. Tinerii sunt genuini, inca nealterati, ma ajuta sa-mi mentin spiritul in forma. In orice caz, luna asta nu prea e de vacanta si, daca ma gandesc, n-am mai avut o vacanta de cinci ani. Mi-am luat de lucru cu mine. Am deadline-uri. De pilda, la sfarsitul lui august trebuie sa predau episodul-pilot al unui sitcom care va fi un fel de „Sex and the City” cu emigranti est-europeni. Noul meu agent, care e foarte bun, mi-a gasit chestia asta. El m-a contactat dupa ce a citit un articol despre mine in „New York Times”. Pe urma, trebuie sa largesc la 70 de pagini piesa „Aurolac Blues”, care a fost publicata in „Plays and Playwrights 2006”. Din toamna, Richard Schecher o sa monteze la Baryshnikov Art Center dramatizarea mea dupa „Timbuktu” de Paul Auster (n. red. – la inceputul anului a avut loc un atelier „Timbuktu”, la care au participat Frank Wood, John Ventimiglia si Paul Auster). Cu piesa mea „Waxing West” care se monteaza in primavara la Teatrul La MaMa, suntem acum in stadiul de alcatuire a distributiei. Tot la toamna incep si cursurile la NYU's Tisch School of the Arts, unde predau patru zile pe saptamana. Aici, cum n-am timp liber, tot ce-mi doresc e un atelier intr-un loc racoros.”
„Antigona”
si „Sex and the City”
La atelierul de la Bucuresti participa tineri care au mai scris teatru, au tradus sau au masterate in dramaturgie, spune Iulia Popovici, coordonatoarea proiectului si cea care il plateste din buzunarul propriu, la fel cum Asociatia Persona, organizatoarea acestuia, e sustinuta din contributiile personale ale celor 25 de membri. Teatrul Desant, spatiul asociatiei si cel care gazduieste atelierul, a obtinut sediul de la RomTelecom. Workshopul, care e planuit de anul trecut, consta in prezentarea piesei „Antigona” si a partilor teoretice care tin de scrierea dramatica, urmand ca pana la sfarsit elevii sa scrie, pornind de la „Antigona”, un text de zece minute care va face subiectul unui spectacol-lectura. Timp de opt zile, sase ore pe zi, tinerii invata sa transpuna „Antigona” in „context contemporan si in perspectiva autobiografica”, dupa cum spune Saviana Stanescu. Eu am asistat la introducerea in structura dramatica. Saviana Stanescu a explicat tipurile mari de structura dramatica – lineara si non-lineara. Prima e de doua feluri – lineara (aristoteliana) si inversa (oedipiana). A doua e specifica structurilor poetice, cu o logica emotionala, viscerala.
Pentru fiecare tip, elevii sunt invitati sa caute exemple de piese consacrate, dar si de filme. Acestea sunt comentate. De pilda, „O scrisoare pierduta” e un bun exemplu de piesa cu structura lineara, dar filmul „Crash” sau filmele lui David Lynch sunt exemple clare de structura non-lineara. In schimb, „Asteptandu-l pe Godot” are o structura complexa; respecta logica lineara, dar are o non-actiune dramatica. Atelierul nu e unul academic, scortos. Elevii stau pe scaune, in cerc, ies cand vor, iar Saviana Stanescu a adus cu ea si scenariul unui episod din „Totul despre sex”/”Sex and the City”, pentru a arata cum in sitcom-uri exista de cele mai multe ori o actiune principala (relatia dintre Carrie si Big), plus una, doua actiuni secundare (ale prietenelor lui Carrie). „Studentii americani sunt foarte directi, adauga Saviana Stanescu. Daca nu le place ce le spui, ti-o comunica in fata dupa doua ore. De asta esti fortat sa ai standarde ridicate. In America trebuie tot timpul sa faci ceva, altfel esti uitat. Dar sistemul e structurat in asa fel incat fiecare succes iti creste cota.” Dupa experienta americana, atelierul de la Bucuresti poate ca e, pana la urma, o vacanta.
Saviana Stanescu a parasit Romania in 2001, cu o bursa Fulbright, dupa ce obtinuse Premiul UNITER cu piesa „Apocalipsa gonflabila”, dar publicase si poezie si critica teatrala. Traieste si lucreaza la New York, unde preda la NYU's Tisch School of the Arts, este artist asociat la Teatrul Lark si East Coast Artists, colaborand cu celebrul antropolog teatral Richard Schechner.
Cea mai cunoscuta piesa a Savianei Stanescu, „YokastaS”, a fost montata de Richard Schechner la celebrul Teatru La MaMa. Anul trecut, a lansat la Bucuresti proiectul ARTE, o colaborare a teatrelor Odeon si Lark.
La sfarsitul acestei luni, ea va sustine la Bucuresti, impreuna cu Corina Suteu, si un atelier ECUMEST destinat operatorilor culturali.
[acf_gallery field="creare_galerie" post_object_field="adauga_galerie" limit="5"]
