„Selectia Oficiala la Cannes nu e Cupa UEFA, e Liga Campionilor”

La doi ani dupa cucerirea Palme d'Or-ului cu scurtmetrajul „Trafic”, Catalin Mitulescu a fost invitat la editia din acest an a Festivalului de la Cannes cu lungmetrajul „Cum mi-am petrecut sfarsitul lumii”. Filmul realizat & produs de el si scris impreuna cu colaboratoarea (si sotia sa) Andreea Valean marcheaza despartirea de o etapa. Nu numai pentru ca e primul lungmetraj, ci si pentru ca vorbeste despre anul 1989. Regizorul in varsta de 34 de ani aminteste si de arderea unor obiecte din trecut.

In Italia exista in fiecare an o sarbatoare. Oamenii isi scot de prin casa tot felul de obiecte vechi si le dau foc in piata. Secretul acestei sarbatori este sa aduci in strada lucruri la care tii, de care esti legat cumva, si sa le privesti cum ard. Cred ca este o sarbatoare a primaverii.
Deci filmul e un fel de reinnoire a ta?
Da, pe care o propun si compatriotilor. Simt ca traim si ca ne sufocam inconjurati de prea multe lucruri vechi. Daca vorbim de vremea lui Ceausescu, sigur, perioada asta ramane undeva in noi si mie imi da intr-un fel putere. Dar cred ca nostalgia e cheia prin care iti iei la revedere de la trecut. Cu mine s-a intamplat ceva. Orice scenariu scriam, nu puteam sa trec de perioada liceului, de Colentina, cartierul in care am copilarit, la fel cum Andreea nu putea trece peste povestile din copilarie in care facea planuri sa-l omoare pe Ceausescu. Asa am scris scenariul. Tot timpul am visat un film in care timpul sa curga ca pe vremea lui Ceausescu, un film cu adolescenti, cu copii, cu iubiri, cu tradari, un film care sa aiba ritmul acelor vremuri. Sincer, mi-e dor de perioada aia, mi-e dor de cum radeam atunci, de cum ne distram. Am incercat sa aduc asta in film. Am incercat sa creez o lume plina de viata peste care Revolutia sa pice din senin, schimband destinele.
Dar esti multumit de cum a iesit?
Cred ca a iesit un film bun. Am facut vizionari-test cu tot felul de oameni, inclusiv adolescenti care n-au nici o amintire de pe vremea lui Ceausescu.
Care ti s-a parut cel mai greu lucru la realizarea acestui film?
Cel mai greu si cel mai important lucru ramane filmarea. E o lupta in care fiecare secunda conteaza. Scenariul ramane cel mai de nadejde aliat, dar nu e obligatoriu ca dintr-un scenariu bun sa iasa un film bun. Filmarea e decisiva. Atunci ii ai alaturi pe operator, pe scenograf, echipa si mai ales actorii. E o lupta in care in orice clipa poti sa pierzi sau sa castigi secunde de film. O sa le descoperiti in acest film pe Dorotheea Petre si, desi o stiti poate din spectacolele lui Dan Puric, pe Carmen Ungureanu. O sa vedeti un alt Jean Constantin, iar Mircea Diaconu face ceva foarte special. Au adus ceva minunat in film Vali Popescu, Florin Zamfirescu, Grigore Gonta si un actor foarte drag mie, Nicolae Praida. Nu vreau sa-i uit pe cei doi elevi, Ionut Becheru si Cristi Vararu, care au doua dintre cele mai importante roluri din film si, bineinteles, pe cei trei pusti: Timotei Duma (Lalalilu), Marius Stan (Tarzan) si Marian Stoica (Silvica).
Te-a speriat faptul ca era vorba de debut?
Nu, pentru ca filmul a venit dupa o perioada in care tot film facusem, realizand „Trafic”, apoi producand „Ryna” (in regia Ruxandrei Zenide).
Faptul ca pe una dintre variantele de afis pe care mi le-ai aratat Ceausescu e caricaturizat vrea sa insemne ca filmul nu e cronica acelor vremuri, ci punctul de vedere al cuiva care le-a trait, usor nostalgic, usor ironic?
Da, uite eu i-am spus scenografului Daniel Raduta ca vreau sa coloreze filmul asa cum isi aduce aminte. Cu Marius Panduru (operatorul) am vorbit la fel. Asa am facut noi filmul, din amintiri, iar scenariul ne-a dat cheia: un copil care-si aduce aminte.
Care a fost implicarea lui Martin Scorsese, creditat pe generic ca producator executiv?
L-am cunoscut in 2002 la Cannes. Atunci i-a placut mult filmul meu „17 minute intarziere” si de atunci am pastrat legatura. N-am prea multe de spus despre asta. E o relatie care a functionat foarte bine pana acum, fara sa o fac publica. Sigur ca m-a ajutat si acum, prin el l-am cunoscut pe Wim Wenders, cu care am si inceput acest proiect. Faptul ca ei sunt pe generic va atrage sper spectatori, care altfel nu ar fi fost interesati de un film in limba romana.
Scenariul la „Cum mi-am petrecut sfarsitul lumii” a luat si un premiu la Festivalul Sundance, infiintat de Robert Redford.
Da, multumita lor am prevandut filmul in Japonia. La ce piata este acolo, sper ca va face minim 1.000.000 de telespectatori(!).
Ce parere ai ca esti la Cannes cu „Un Certain Regard”, sectiune castigata anul trecut de Cristi Puiu?
Ma bucur pentru filmul meu si pentru cinematografia romana. Confirmam si ne mentinem la un nivel foarte ridicat. Selectia Oficiala la Cannes nu e Cupa UEFA, e Liga Campionilor.