Stim cu totii ca in iunie sarbatoarea populara cea mai aproape de sufletul romanului este cea cunoscuta sub numele de „Sanziene” sau „Dragaica”. Pentru a marca asa cum se cuvine aceasta traditie, Muzeul National al Satului „Dimitrie Gusti” organizeaza, in perioada 24-26 iunie, „Marele targ al mesterilor populari”, manifestare culturala ce va cuprinde un program complex si variat de-a lungul intregii perioade: demonstratii ale mesterilor populari, expozitii, lansari de CD-uri, momente vesele etc.
Targul se va deschide cu Cununa Sanzienelor, la care vor participa ansambluri folclorice precum Minisat – Sf. Andrei din Brasov, Dragaica din comuna Zimnicele (Teleorman) sau Dunarica din comuna Nasturelu. Un medalion de cantec popular gorjenesc, sustinut de Emilia Bubulac, va aduce pe ulitele Muzeului Satului frumusetea si inconfundabilul grai al acestei parti de tara, unde si firul de iarba canta. „La podul cu roua” va fi un moment de muzica instrumentala Dumitru Zamfira, unul dintre cei mai cunoscuti interpreti, pentru care fluierul, cavalul sau cimpoiul au devenit parte din sufletul lui. Domnica Ghet ne va arata, daca vom avea curiozitatea, cate ceva din arta tesutului. Nu va lipsi nici Teatrul „Masca”, alaturi de care vom putea asculta cantece cu Angela Moldovan, grupul vocal Museata Aromana din Mihail Kogalniceanu, Dor basarabean din Ucraina si vom putea admira cateva „peisaje ardelenesti” din expozitia de pictura a Elianei Pavel din Bucuresti. Ziua a treia a targului va aduce si o nunta de pe Valea Crisului Repede, cu Ansamblul folcloric al Caminului Cultural Tilecus, o tombola cu… premii si, de ce nu, „vom sta de vorba cu lutul”, asa cum o face olarul Gh. Iorga din Horezu de Valcea. Aneta Stan, interpreta a cantecului dobrogean, va lansa un CD, si Viorica Flintasu, una dintre cele mai valoroase interprete ale Bihorului, vor face sa rasune in pridvorul caselor din muzeu ecoul celor mai frumoase si statornice doruri.
Doamna Aurelia Cosma, director programe culturale-marketing de la Muzeul Satului, va fi o gazda pe care multi dintre noi o vor mai cauta.
„Marele targ al mesterilor populari” va asteapta sa degustati si cateva din produsele de gastronomie traditionala si diferite soiuri de vinuri. Nu ezitati sa faceti o plimbare pe ulitele satului din Bucuresti.
[acf_gallery field="creare_galerie" post_object_field="adauga_galerie" limit="5"]