Peste un sfert dintre şomerii înregistraţi în primul trimestru al acestui an sunt tineri care au între 15 şi 24 de ani, categorie de vârstă care a înregistrat cel mai ridicat nivel al ratei şomajului, respectiv 25,7 la sută, rezultă dintr-o cercetare statistică făcută de INS în gospodării, anunță Mediafax.
Cercetarea asupra forţei de muncă în gospodării (AMIGO), făcută de Institutul Naţional de Statistică, arată că, în primul trimestru al acestui an, rata de ocupare a populaţiei în vârstă de muncă (15-64 ani) a fost de 59,5 la sută, iar rata şomajului a fost de 7,2 la sută.
"Rata de ocupare a populaţiei în vârstă de 20-64 ani a fost de 64,2 la sută, la o distanţă de 5,8 puncte procentuale faţă de ţinta naţională de 70 la suă stabilită în contextul Strategiei Europa 2020", arată marţi INS, într-un comunicat de presă.
În primul trimestru, populaţia activă a României a fost de 9.058.000 de persoane, dintre care, 8.402.000 erau ocupate şi 656.000 şomeri, mai scrie sursa citată.
"Raportul de dependenţă economică (numărul persoanelor inactive şi în şomaj ce revin la 1.000 persoane ocupate) a fost de 1.374 la mie, mai ridicat pentru persoanele de sex feminin (1.775 la mie), precum şi pentru cele din mediul rural (1.424 la mie). Rata de activitate a populaţiei în vârstă de muncă (15-64 ani) a fost de 64,3 la sută", a precizat INS.
În ce priveşte ocuparea, din cercetare rezultă că rata în rândul populaţiei în vârstă de muncă (15-64 ani) a fost de 59,5 la sută, gradul de ocupare fiind mai mare pentru bărbaţi (66,9 la sută, faţă de 52 la sută pentru femei) şi pentru persoanele din mediul urban (59,6 la sută faţă de 59,4 la sută în mediul rural).