„Viata e locul unde fiecare actor trebuie sa se antreneze”

Este deja unul dintre cei mai buni actori romani de film. A absolvit UNATC in 1999 si a debutat in lungmetraj trei ani mai tarziu, in „Furia” (regia Radu Muntean). Pe site-ul cinemagia.ro am numarat 28 de roluri pe care le-a facut pana acum in scurt si lungmetraje. Paradoxal, Andi Vasluianu (32 de ani) considera ca in actorie, ca si in viata, conteaza ragazul pe care ti-l iei ca sa te uiti la tine si la lucruri. Adica atentia.
– Esti unul dintre cei mai solicitati actori de film. Programul tau este atat de incarcat pe cat l-ai dori?
– Da, este. Ma bucur ca am treaba. Sunt sigur ca daca as fi facut altceva nu mai era atat de dorit acest program incarcat. Prietena mea ma tot intreaba – in gluma – cand ma apuc si eu de o meserie serioasa…
– Esti in vacanta? Ce proiecte ai terminat si ce urmeaza sa lucrezi?
– Da, sunt in vacanta. Inainte, cand eram mai „mic”, nu stiam sa ma relaxez, eram nervos, frustrat si speriat. Acum am ceva mai multa rabdare si chiar savurez momentele de pauza. Si cand se apropie sfarsitul vacantei ma apuca dorul de treaba. Am terminat de filmat „Hartia va fi albastra” in regia lui Radu Muntean, „California Dreaming” in regia lui Cristian Nemescu si „Drezina” in regia lui Constantin Popescu. Iar la Teatrul „Toma Caragiu” din Ploiesti, unde sunt angajat, am terminat spectacolul „Calatoriile domnului Perichon” in regia lui Alexandru Dabija. Ceea ce urmeaza nu e foarte sigur, doar spectacolul pe care urmeaza sa-l puna in scena Gelu Colceag, „Nevestele vesele din Windsor”, tot la Ploiesti. In teatru iti construiesti rolurile sub lupa, iar la film te aduni intr-o privire. Tot ce-ti vine sa faci la teatru la film trebuie sa pui in ochi. Am facut teatru la fel de mult si voi continua in acelasi ritm, daca ma ajuta Dumnezeu.
– Ai debutat in scurtmetraj intr-un film de Catalin Mitulescu si in lungmetraj intr-unul de Radu Muntean. Cat e de important sa lucrezi cu regizori de varsta ta?
– Este important in masura in care acesti regizori sunt si buni. Am lucrat cu tot felul de regizori si nu cred ca este importanta varsta. Este importanta calitatea lor creativa. Nu neg ca altfel te-ntelegi cu cei de varsta ta, altfel arata acest gen de colaborare, dar exista tinerete si-n cei mai in varsta, ba chiar si intelepciune. Generatia tanara de regizori mi se pare foarte puternica si foarte cinstita in mesajul pe care-l transmite. Sunt norocos ca am jucat pana acum la, probabil, cei mai buni.
– Ai inceput sa refuzi roluri care nu ti se par interesante?
– Da, pentru ca nu mai am acelasi sistem de valori. Totul e in schimbare, chiar si eu. Daca acum doi ani mi s-ar fi oferit un rol anume, l-as fi acceptat, dar acum am inceput sa fiu mai atent la ce mi se ofera si sa joc doar daca simt ca e „ceva” cu acel scenariu. E un mister, habar n-am sa explic ce ma face sa aleg.
– Care e cel mai important lucru pe care-l inveti fiind actor?
– Sa fii atent. E un antrenament continuu de prezenta. Cu cat esti mai prezent in lumea asta, cu atat existenta ta are un sens.
– Care roluri din teatru si film zici ca ti-au venit manusa?
– Nu stiu, incerc sa le fac sa-mi vina manusa. Anthony Quinn a jucat personaje de diverse nationalitati si toate ii veneau manusa. Un actor bun poate face emploi din contre-emploi.
– Cum reusesti sa fii atat de natural pe ecran? E o chestie calculata, matematica, sau tine de talentul tau nativ?
– Cred ca e o chestie nativa, dar cred ca fiecare om are o doza mai mare sau mai mica de inocenta. Fiecare vine cu un material pe pamant. Cred ca naturaletea mea de aici vine, dar nu e singura calitate a unui actor. Mai conteaza si doza de inteligenta si foarte multa atentie. Cred foarte mult in atentie.
– Cum a fost colaborarea cu Radu Afrim la spectacolul „Plastilina”, montat la Ploiesti?
– Foarte buna. Radu gandeste foarte mult in imagini si crede in puterea imaginii, iar lucrul cu actorul se bazeaza pe chestia asta. Il face pe actor sa se includa in acest tablou, il ajuta sa se potriveasca cu culorile.
– Ai vreun model de actor?
– Am un model pe care il iubesc foarte mult – George Constantin. Niciodata nu mi-am creat idoli sau s-a intamplat pe perioade scurte, dar George Constantin era un actor perfect. Nu lasa spatii moarte. Jocul lui avea o muzicalitate extraordinara. A fost un Mozart al actoriei, dar era in acelasi timp foarte precis. Imi mai place Bogdan Zsolt, care se apropie mult de George Constantin. Nu-l cunosc personal, dar il iubesc foarte mult.
– Cum poti lupta impotriva manierizarii?
– Fiind viu, nelasand niciodata – chiar si gesturile de rutina – sa treaca de parca n-ar fi fost. De asta e si inselatoare viata, pentru ca ai impresia ca ce ai invatat e usor. Dar cand devii atent, lucrurile incep sa danseze in jurul tau si sa se arate. Viata e locul unde trebuie sa se antreneze fiecare actor, este dojo-ul actorului.
– Care crezi ca sunt tentatiile meseriei de actor?
– Prima e aceea de a crede ca esti special. A doua, in cazul barbatilor, ca rupi gura femeilor. Pe urma incepi sa crezi ca ai de transmis niste mesaje populatiei. Apoi vine manierismul. Eu sunt mai degraba tentat de alt lucru – sa ramana ceea ce fac in istorie. Dar tentatia cea mai subtila e starea de relaxare – cand crezi ca esti in afara acestor tentatii. Atunci esti plesnit la maximum.
– Esti un actor disciplinat?
– Mai am foarte mult pana sa fiu total disciplinat. Sunt lenes, am o oarecare comoditate. Cand o s-o localizez, o s-o elimin.