Tot acolo a locuit şi Prinţesa Diana, mama lui William, până în anul 1997 .
Kate a fost impresionată de grădinile noile ei locuinţe.
Palatul Kensington este reşedinţă regală de peste 300 de ani. Multe dintre camere Palatului sunt încă vopsite în roz si turcoaz, culorile preferate ale Principesaei Margareta. Diana şi Prinţul Charles a locuit aici după căsătorile. William a copilărit în acest palat. Apartamentul Ducelui şi al Ducesaei de Cambridge va fi într-un alt corp al clădirii, opus apartamentului în care a locuit „Prinţesa Inimilor”.
Reprezentanţii ducelui şi ducesei de Cambridge au făcut acest anunţ duminică, precizând că palatul Kensington va deveni reşedinţa londoneză permanentă a cuplului la jumătatea sau la sfârşitul anului 2013, fiind indispensabilă, în prealabil, desfăşurarea unor ample lucrări de reabilitare pentru ca partea din imobil pe care şi-au ales-o să poată fi locuită.
Alegerea tânărului cuplu a fost aprobată de bunica prinţului, regina Elizabeth a II-a, şi de tatăl acestuia, prinţul Charles.
În acest vast şi somptuos palat regal din secolul al 17-lea, compus din numeroase apartamente şi situat în inima Londrei, a trăit prinţesa Diana, în timpul căsniciei cu prinţul Charles, din 1981, şi ulterior, după divorţ, până la sfârşitul vieţii sale, într-un accident de maşină, în 1997. Astfel, fiii ei, William şi Harry, au crescut la Kensington.
Prinţul William, al doilea succesor la tronul Marii Britanii, şi soţia sa îşi vor amenaja la Kensington un apartament care a fost ocupat înainte de prinţesa Margaret, sora reginei, până la moartea acesteia, în 2002. În prezent, o parte din acest apartament găzduieşte expoziţii.
De altfel, o parte a palatului Kensington, înconjurat de un parc cu acelaşi nume, este deschisă pentru vizitare, zona respectivă – State Rooms – fiind în administrarea unui ONG, în timp ce birourile şi spaţiile de locuit sunt în grija casei regale.
Suma necesară lucrărilor de reabilitare, ce vor consta în special în îmbunătăţirea reţelei electrice şi sistemului de încălzire, pentru apartamentul ce va fi ocupat de William şi Kate nu a fost făcută publică. Lucrările vor fi finanţate din fondurile din bugetul de stat acordate de guvern casei regale pentru întreţinerea imobilelor sale.
În prezent, prinţul William şi Catherine, care s-au căsătorit pe 29 aprilie, la Londra, primind titlurile de duce şi ducesă de Cambridge, trăiesc pe insula Anglesey, în nordul Ţării Galilor. Însă cei doi merg cu regularitate la Londra, unde folosesc un mic apartament de la Kensington, ca reşedinţă temporară. Angajaţii prinţului William, care locuiesc în prezent în palatul Saint-James de la Londra, se vor muta la Kensington de la jumătatea anului viitor.