Un Telejurnal necenzurat

Doina Jela, cunoscuta publicista, prozatoare, autoare a unui mare numar de eseuri, cronici, recenzii, interviuri aparute in „Romania libera”, „Contemporanul”, „Amfiteatru”, „22”, ne propune in „Telejurnalul de noapte” (Editura Vremea, colectia „Fapte, Idei, Documente”) o selectie din notele care formeaza amplul ei jurnal (10 caiete), si anume fragmentele pe care le-a considerat sugestive, reprezentative pentru felul in care un intelectual obisnuit a trait experienta comunista.
Din septembrie 1979 si pana la inceputul toamnei anului 1989 (poate cea mai neagra perioada din istoria moderna a Romaniei) dureaza redactarea acestui jurnal, de fapt nasterea si cresterea celor zece caiete, „cei zece copii” ai Doinei Jela. De aceea pierderea unui caiet nu inseamna numai durere si dor ca dupa o fiinta draga disparuta. Dar si teama si nesiguranta ca acel caiet ar putea fi gasit de cine nu trebuie.
Ceea ce fiecare roman gandea sau discuta pe furis Doin Jela a avut curajul sa noteze si sa pastreze, devenind un cronicar ilegal al unei epoci bolnave, care ingropa individul intr-o existenta mizera, avand ca unic reper al unei zile terne telejurnalul de noapte. Nici macar sentimentele, ca iubirea sau prietenia, nu mai sunt de regasit la acesti romani ai anilor '70-'80, care puteau fi caracterizati printr-un singur cuvant – frica. Care ar fi fost salvarea unui om din „inchisoarea rosie”? Fara indoiala ca exilul, dar aceasta ar fi varianta simpla. Gasim in paginile „Telejurnalului de noapte” marturiile unui om silit sa se lupte pentru existenta zilnica, al carui refugiu binefacator a fost literatura. De aceea cartea ne ofera informatii si aprecieri despre aparitiile literare din epoca. Asadar, un jurnal din interior, scris la cald, ca martor si uneori ca actor direct implicat in aberatiile timpului. Stilul este dureros de realist (dar si punctat cu accente umoristice) si nu este ignorata nici o stare de fapt a societatii de atunci. Distingem in cartea Doinei Jela una dintre cele mai convingatoare critici la adresa socialismului, caci neajunsurile acestuia nu apar sub forma de critici abstracte, teoretice ale „celei mai drepte oranduiri”, ci ca experiente concrete, reale si extrem de deprimante ale traiului in colectivism.
Implinirile epocii de aur si realizarile tovarasilor din telejurnalul de noapte oficial sunt inlocuite in „Telejurnalul de noapte” al Doinei Jela cu reportaje si stiri lucide, de o cruditate dezarmanta, despre lupta fireasca pentru existenta a omului obisnuit – cozile, frigul din apartamente, sicanele facute de „organe” si tot ce mai cuprindea viata „omului nou”.
Cartea Doinei Jela este o carte-document, jurnalul intim al fiecarui roman.