Barcelona a făcut o ofertă către Bayern Munchen pentru prolificul atacant polonez Robert Lewandowski.
Președintele Barcelonei, Joan Laporta, a declarat că speră la un „răspuns pozitiv” din partea campioanei Germaniei, scrie BBC.
Lewandowski, în vârstă de 33 de ani, este la Bayern din 2014, dar a declarat în luna mai că „povestea sa s-a terminat” la club.
„Am făcut o ofertă pentru jucător, așteptăm răspunsul, vom vedea dacă este pozitiv”, a declarat joi Laporta.
Lewandowski mai are un an de contract.
Laporta nu a vrut să discute detalii specifice despre oferta Barcei, dar s-a raportat că aceasta a oferit 33,8 milioane de lire sterline plus un bonus de 4,2 milioane de lire sterline pentru jucător.
Barcelona a respins zvonurile conform cărora Bayern, suspicioasă cu privire la situația economică a Barcei, ar fi vrut plata în avans pentru transferul lui Lewandowski.
„Nu cred”, a adăugat Laporta. „Cred că sunt informații false și cred că a fost o glumă. Nu vine de la Bayern. Noi am făcut o ofertă și ei trebuie acum să o cântărească”.
Lewandowski a marcat 238 de goluri în 252 de apariții în opt ani pentru Bayern, câștigând opt titluri în Bundesliga și Liga Campionilor cu clubul.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!