Plecat de pe locul al nouălea pe grila de start, olandezul Max Verstappen a făcut o cursă perfectă și s-a impus în Marele Premiu de Formula 1 de la Miami.
Pilotul celor de la Red Bull a fost urmat pe podium de coechipierul său mexican Sergio Perez, care a plecat din pole position, şi de veteranul spaniol Fernando Alonso, de la Aston Martin.
După cea de-a treia sa victorie în acest sezon, Verstappen şi-a mărit cu şase puncte avansul în clasamentul mondial al piloţilor, la 14 puncte. Pentru Red Bull, aceasta a fost a patra dublă în cinci curse.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!