-0.8 C
București
joi, 6 februarie 2025
AcasăSportTenisPerechea Monica Niculescu/Cristina Bucşa, calificată în optimi la Roland Garros

Perechea Monica Niculescu/Cristina Bucşa, calificată în optimi la Roland Garros

[acf_gallery field="creare_galerie" post_object_field="adauga_galerie" limit="5"]

Perechea româno-spaniolă Monica Niculescu/Cristina Bucşa s-a calificat în optimile de finală ale probei feminine de dublu de la Roland Garros, după ce a trecut în trei seturi de americancele Sofia Kenin/Bethanie Mattek-Sands, scor 2-6, 6-4, 11-9.

Niculescu şi jucătoarea născută la Chişinău au avut nevoie de aproape trei ore de joc pentru a obţine victoria. Cele două, care veneau după titlul (WTA 500) cucerit la Strasbourg, au irosit în tiebreak-ul setului decisiv trei mingi de meci, la 9-6, fiind egalate (9-9), dar au izbutit să tranşeze soarta partidei în faţa favoritelor numărul 14.

După acest succes, Niculescu şi Bucşa şi-au asigurat un cec de 43.500 de euro şi 240 de puncte WTA la dublu. Adversarele din optimi vor fi Emma Navarro (SUA)/Diana Şnaider (Rusia).

Tot duminică, cuplul Ana Bogdan/Jaqueline Cristian a fost eliminat din competiție. Cele două românce au fost învinse de echipa Amina Anshba/Anastasia Detiuc (Rusia/Cehia), scor 7-6, 6-2, într-o oră şi 48 de minute.

Urmărește România Liberă pe XFacebook și Google News!

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă