Vodafone România va oferi cea mai bună gamă iPhone lansată până acum și care include elegantele și inovatoarele iPhone 13 Pro, iPhone 13 Pro Max, iPhone 13 si iPhone 13 mini.
“iPhone 13 Pro si iPhone 13 Pro Max vin cu cel mai avansat sistem de camere pro, cu ecran XDR Super Retina cu ProMotion, o durată de viață a bateriei îmbunătățită, procesor A15 Bionic cu GPU cu 5 nuclee proiectat de Apple și o experiență 5G avansată. iPhone 13 și iPhone 13 mini dispun de cel mai avansat sistem dual de camere foto disponibil vreodată pe un dispozitiv iPhone și de puternicul procesor A15 Bionic, într-o carcasă rezistentă și elegantă”, se precizează într-un comunicat de presă al Vodafone România, remis cotidianului național “România liberă”.
Precomenzile pentru noua gamă iPhone 13 pot fi înregistrate de astăzi, urmând să devină disponibilă începând cu 8 octombrie a.c..